Fundația Multimedia pentru democrație locală a finalizat proiectul „Rețeaua socială română de date”

Logo RSRD-01Proiectul „Rețeaua socială română de date” a ajuns la finalul perioadei de implementare. Pe parcursul a 15 de luni, Fundația Multimedia pentru democrație locală, în parteneriat cu Operations Research și-au propus să realizeze, să dezvolte și să consolideze capacitatea a 12 structuri ale economiei sociale, din 6 regiuni de dezvoltare ale României, în vederea creării de noi locuri de muncă pentru persoane care fac parte din categorii sociale vulnerabile: tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului. Totodată, proiectul a susținut dezvoltarea serviciilor sociale integrate, prin formarea personalului din sistemul de asistență socială. Echipa de implementare a proiectului poate afirma cu certitudine, pe baza instrumentelor de feedback avute la dispoziție, că proiectul și-a atins obiectivele și indicatorii.

Astfel, cele 12 structuri economice înființate dețin un număr de 60 de angajați, dintre care 12 dețin funcția de manager, iar 48 sunt tineri vulnerabili, cu vârsta de peste 18 ani, care au părăsit sistemul instituționalizat de protecție a copilului.  Au fost instruite și formate profesional peste 200 de persoane din publicul țintă – lucrători sociali – în vederea acumulării de competențe în domeniul inițierii și dezvoltării de structuri ale economiei sociale pentru persoanele vulnerabile.

Experții implicați în proiect au realizat mai multe  cercetări sociologice, vizând universul percepțiilor discriminatorii față de persoanele vulnerabile, în special tineri care au părărsit sistemul instituționalizat din regiunile de implementare. Toate acestea au luat forma unor rapoarte și prezentări care au fost puse la dispoziția publicului-țintă, dar și a tuturor celor interesați, fiind disponibile în format electronic pe site-ul proiectului: www.proiecrsrd.wordpress.com, precum:

  • Desktop research – cercetare ce vizează identificarea şi definirea condiţiilor structurale care definesc şi care influenţează situaţia din România a tinerilor de peste 18 ani, care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului.
  • Cercetare sociologică (sondaj de opinie) – Inserția pe piața muncii a tinerilor peste 18 ani, care părăsesc sistemul de protecție a copilului

Fundația Multimedia pentru democrație locală mulțumește partenerilor, tuturor experților implicați în proiect, celor care au participat la sesiunile de informare și instruire, precum și celor care au fost alături de proiect și au ajutat la implementarea acestuia.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s