Context socio-economic – Posibilitatea de angajare a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie public

Posibilitatea de angajare a tinerilor care părăsesc la vârsta de 18 ani sistemul de protecţie public este fără îndoială afectată şi de circumstanţele socio-economice. Chiar dacă definiţiile legale în vigoare au în vedere acest grup de tineri drept unul „vulnerabil”, este evident că la nivelul acestuia fluctuaţiile de pe piaţa muncii sunt resimţite mult mai sever.

11

Astfel, în ciuda faptului că rata şomajului a cunoscut o evoluţie descendentă, fiind consemnat la finalul lunii nivelul de 5,51%, mai mare cu 0,05 puncte procentuale decât cel din prima lună a anului 2015 şi mai mic cu 0,33% decât cel înregistrat la finele lui februarie 2014, mai multe probleme sunt consemnate la acest nivel. Pe de o parte, este vorba de nivelul încă ridicat al şomerilor neindemnizaţi (73,89% din numărul total al persoanelor fără muncă). Pe de altă parte, conform datelor oficiale, tinerii sub 25 de ani reprezintă 13,01% din numărul total al şomerilor (64834 de tineri se află în această situaţie)[1]. Aproape un sfert dintre aceştia (25,87%) se află, conform aceloraşi surse, în situaţia de a nu avea un loc de muncă de mai mult de 6 luni.

22Nivelul de instruire este o altă variabilă care influenţează nivelul şomajului, marea majoritate a celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă fiind cei fără studii, cu nivel de instruire primar, gimnazial sau profesional (78,35% din numărul total al şomerilor). Aceasta arată faptul că tinerii care ies de sub tutela sistemului de protecţie specială se confruntă cu multipli factori sociali care cresc vulnerabilitatea socială a grupului şi care ridică problema unei combateri active a fenomenului de excluziune socială. Pe de o parte, tinerii sub 25 de ani reprezintă unul dintre grupurile sociale care sunt puternic afectate de lipsa posibilităţii găsirii unui loc de muncă. Aceste probleme sunt practic aplificate de faptul că o mare parte a tinerilor care se află în această situaţie au un acces mult mai redus la niveluri superioare de instruire, ceea ce face ca riscul şomajului să crească semnificativ.

33

[1] Vezi comunicatul ANOFM din februarie 2015, disponibil la http://www.anofm.ro/files/Comunicat%20de%20presa%20somaj%20februarie%202015.pdf

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s